by Laurentiu Dobrota | Jul 29, 2018 | Blog, Psihoterapie individuala
Conceptul de nondirectivitate a fost adus în câmpul psihoterapiei de Carl Rogers. El a conturat o abordare în cadrul căreia terapeutul nu îşi direcţionează clientul către, ci mai degrabă este acolo, prezent, atent la ceea ce clientul face şi spune, şi la modul în care o face.
Care ar fi perspectiva rogersiană asupra depresiei? (cf R. Elliott, C. Clark, V.Kemeny, 1990, in Client-Centered and Experiential therapy in the nineties):
1. reacţia depresivă derivă în cele din urmă dintr-un răspuns de tip retragere-conservare, apărut ca adaptare la circumstanţele unui mediu perceput ca refractar sau ostil sau care e potenţial vătămător. Depresia clinică apare când o persoană reacţionează prin retragere-conservare la traume emoţionale percepute sau la situaţii etichetate nejustificat ca fiind fără speranţă;
2. ca urmare a interacţiunilor resimţite ca profund ostile sau prejudiciatoare cu persoanele semnificative din trecut, se creează două efecte:
a) conturarea unui self “vulnerabil”, fie în sensul de slab (fragil, fără putere) sau ca “rău” (nevaloros, inferior, neconform cu…);
b) constituirea unui critic interior, nemulţumit şi vehement ca parte a self-ului. Atât timp cât acest critic ultrasever este prezent, el va accentua sensul de “slab” sau “rău” şi va bloca orice alte modalităţi mai adaptative de a face faţă mediului, şi în mod special va bloca exprimarea furiei;
3. un episod depresiv major poate să apară când persoana traversează o situaţie de viaţă puternic stresantă care se intersectează cu acele aspecte ale self-ului etichetate drept slabe, rele, critice. Asemenea situaţii pot fi reprezentate de:
• pierderi interpersonale reale sau percepute aşa (ex.: divorţ, deces)
• pierderi personale (concedierea)
• boala fizica incurabilă
• încălcări ale moralităţii (văzute ca păcat)
• abuzuri emoţionale/ fizice
Responsabilitatea terapeutului constă în a furniza acest mediu propice, prin asigurarea a 3 conditii de bază, condiţii necesare şi suficiente în terapia centrată pe persoană :
• empatia – este abilitatea de a simţi ce trăieşte clientul în felul în care el o simte. Presupune a fi sensibil şi atent, moment cu moment, la sensurile schimbatoare ale trăirilor existente în celălalt. Reprezintă, de fapt, un proces de verificare împreună cu clientul, a acurateţii percepţiei şi semnificării acordate. Este un proces continuu în cadrul căruia terapeutul lasă deoparte modul său propriu de a trăi şi percepe realitatea, alegând să simtă şi să răspundă la experienţele şi percepţiile clientului său.
• acceptarea pozitivă necondiţionată – este denumirea dată unei atitudini fundamentale a terapeutului centrat pe persoană faţă de clientul său. Terapeutul valorizează profund umanitatea clientului său şi nu renunţă la această atitudine indiferent de comportamentele particulare ale acestuia din urmă. Această atitudine se manifestă printr-o acceptare constantă şi o căldură răbdătoare a terapeutului faţă de clientul său.
• congruenţa – aceasta este un fel de a fi al terapeutului când reacţiile sale manifestate faţă de client se potrivesc consecvent cu trăirea interioară pe o are în relaţia cu acesta, ca prezenţă umană, caldă şi deschisă, onestă cu privire la sine şi la client. Astfel, clientul, simţindu-se acceptat şi respectat de o manieră necondiţionată, va fi capabil să se descopere pe sine însuşi şi să înveţe că poate fi ceea ce este.
Efectul combinat al acţiunii stresorului (boală incurabilă) pe segmentul reprezentat de self-ul slab/rău direcţionează persoana către alunecarea în acest tip de reacţie disfuncţională de genul retragere-conservare.
La începutul terapiei aspectul preponderent este crearea relaţiei terapeutice, ca fundament şi facilitator al schimbarii ulterioare. Terapeutul trebuie să fie un foarte bun companion în această fază de început, cu o doză mare de acceptanţă şi de privire pozitivă necondiţionată – predominant este aspectul suportiv. Totuşi, a fi alături de client nu presupune a te scufunda cu el în acel marasm al neputinţei şi imposibilităţii, ci trebuie speculată şi evidenţiată orice scânteie de speranţă.
În cadrul terapiei se creează clientului o cât mai largă paletă de oportunităţi de experienţiere a self-ului propriu, punându-l în contact cu variate ipostaze ale lui. “Non-directivitatatea” nu presupune o abordare pasivă, ci un proces activ de stimulare a experienţierii. Înţelegerea depresiei trebuie acordată în permanenţă cu cadrul intern de referinţă şi cu self-conceptul persoanei, prin referiri la situaţii concrete. Pas cu pas , de o manieră empatică, se evidenţiază şi pot fi luate la cunoştinţă de către client marea discrepanţă dintre self-ul ideal (aşteptări şi cerinţe foarte ridicate de la sine) şi stimă de sine scăzută. Consecinţa generală asupra terapiei este că atât timp cât clientul ocupă de o manieră totalitară şi exclusivistă a neputinţei (prin mesaje de genul “Ajută-mă, nu mai pot!”,”O să mor”, “Nu m-am bucurat deloc de viaţă”), îi “rezervă” terapeutului celalalt pol, solicitându-i să adopte o atitudine hiperactivă. Dacă acest lucru se întâmplă, urmează partea a doua a mesajului cu “Las-o baltă, nu pot fi ajutat, oricum o să mor”.
Psihoterapia centrată pe persoană are drept specific :
– lucrează în “aici şi acum” orientându-se asupra sentimentelor, percepţiilor actuale ale clienţilor;
– necesitatea de a “descătuşa” libertatea clientului şi actualizarea ei prin creearea sensurilor proprii şi deciziilor personale;
– creionarea unei relaţii interpersonale “încărcate” cu empatie şi lipsită de judecată sau critică;
– importanţa deosebită acordată creşterii conştientizării şi integrării aspectelor neasumate sau conflictuale ale personalităţii.
Deşi o dimensiune importantă în cadrul terapiei este cea de procesare a aspectelor emoţionale implicate în evenimentele traversate, în cadrul terapiei, facilitarea exprimării emoţiilor nu este un scop în sine, ci o modalitate prin care se pot accesa şi eventual, modifica, reprezentările pe care persoana le are despre sine şi viaţă, şi în ultimă instanţă self-conceptul persoanei.
Bibligrafie- Suport de curs Asociţia Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană
Psihoterapeut Laurenţiu Dobrotă
by Laurentiu Dobrota | May 26, 2018 | Blog, Cuplu si familie
Psihoterapia de cuplu şi a familiei este o metodă de rezolvare a problemelor şi conflictelor pe care cuplurile nu le pot gestiona eficient pe cont propriu. Aceasta presupune ca partenerii să discute gândurile şi sentimentele lor mediaţi de un psihoterapeut. Scopul este de a-i ajuta să obţină o mai bună înţelegere a lor şi a partenerului, să identifice ce nevoi au şi dacă îşi doresc să facă schimbări, iar dacă vor, să îi ajute să treacă peste acest blocaj.
Odată ce cuplul intră în terapie, interpretarea problemelor de către psihoterapeut, poate oferi cuplului o nouă perspectivă care le permite o schimbare. Psihoterapeutul se comportă ca un mediator care încearcă să clarifice neînţelegerile din comunicare. Aceasta este de obicei dificil de realizat de oameni pe cont propriu deoarece sunt prinşi emoţional în situaţie. Psihoterapeutul poate, de asemenea, să îi ajute pe parteneri să ia în considerare şi căi alternative a situaţiilor problematice sau coflictuale.
Relaţiile de cuplu sunt complexe, fiecare îşi aduce cu sine propriile experienţe, sentimente şi aşteptări. Asfel o relaţie poate fi o sursă de dezamăgire profundă şi durere dar şi un viitor pentru dezvotare personală, vindecare şi încântare.
Principalul obiectiv al psihoterapiei de cuplu, dar nu şi singur este restabilirea comunicării. În cadrul terapiei de cuplu, cei doi obţin o conştientizare a realităţii, ceea ce aduce sine schimbări în cadrul realităţii.
Începând de la problemele minore, cotidiene, până la problemele complicate, ce ţin de personalităţile voastre prea diferite sau prea asemănătoare, se poate ajunge la conflicte de amploare, care lasă urme adânci în sufletele ambilor parteneri.
Comunicarea în cuplu poate intra în impas din diverse motive:
– se activează orgolii, traume anterioare, temeri sau şabloane educaţionale diferite;
– comoditatea unuia dintre parteneri, ce determină în prima fază supraresponsabilizarea celuilalt şi de aici apar oboseala, lipsa timpului pentru îndeplinirea propriilor nevoi, frustrări;
– apariţia geloziei fiind de fapt o frică şi în acest caz ar trebui identificate cauzele mai profunde ale acestei frici;
– infidelitatea unuia dintre parteneri.
O terapie de cuplu nu îşi propune nici să împace, nici să despartă. Se pleacă de la premiza că, atunci când partenerii vin la terapie, există deja un blocaj de comunicare în cuplu. Scopul terapiei este de a ajuta fiecare partener să conştientizeze ce se întâmplă în prezent, cum s-a ajuns în acest impas şi ce se poate face. Este nevoie însă de sinceritate şi dorinţă autentică de schimbare, din partea ambilor parteneri.
În terapia de cuplu, scopul este suportul clienţilor de către psihoterapeut, în a-şi găsi rezolvarea problemelor prin resurse proprii, prin modificarea atitudinilor şi comportamentelor manifestate în contexte existenţiale de viaţă. Important este şi autoacceptarea , conştientizarea şi schimbarea perspectivei asupra problemelor cotidiene ale vieţii, cât şi imaginea de sine.
Astfel, terapeutul are rolul de a-l oglindi pe client în contextul situaţiei cu care se confruntă şi de a-l ajuta să-şi conştientizeze propriile nevoi, aşteptări şi posibilităţi de a face faţă, de a rezolva şi depăşi problemele personale.
Beneficiile unei astfel terapii constă în posibilitatea cuplului de a nu rămane ancorat sau dependent de terapeut, ca urmare a deblocării capacităţii sale de a-şi gestiona şi rezolva problema într-un mod responsabil.
Acest lucru presupune ca partenerii de cuplu în timpul procesului de terapie să înveţe să găsească soluţii potrivite problemelor lor, să-şi asume consecinţele, sa evite pe cât posibil repetarea erorilor iar în caz de eşec, să aibă capacitatea de a găsi sau căuta o altă solutie pentru rezolvarea problemelor, utilizându-şi toate disponibilităţile.
Astfel, clienţii învaţă să găsească soluţii pentru problemele de cuplu apărute, acceptându-şi în acelaşi timp limitele şi solicitand sprijin numai atunci când nu-l pot găsi.
Psihoterapeut Dobrotă Laurenţiu
by Laurentiu Dobrota | May 22, 2018 | Blog, Probleme cu stresul
Stresul este un complex de mecanisme fiziologice şi psihologice, declanşate în mod inconştient.
Rolul stresului este să pregătească corpul să facă faţă unui pericol real. Asigură supravieţuirea prin faptul că ne permite adaptarea la un pericol punând în funcţiune mecanismul « luptă sau fugi » .
Organismul este pregătit la un moment dat pentru un anumit nivel de stres ( se poate spune că un anumit nivel de stres este necesar pentru buna funcţionare a sistemelor organismului). Problemele apar atunci când fie situaţiile stresante se succed prea rapid, fie când, din diferite motive, corpul nu mai are timp să se relaxeze.
Stresul este un lucru normal al vieţii noastre cotidiene, dar excesul de stres pe o perioadă îndelungată de timp duce la stres cronic.
Stres rău (distres) – este fie din cauza supraîncărcării, suprasolicitării, suprastimulării, cu adrenalină crescută, rezerve de serotonină scăzute, fie din cauza substimulării, frustrării, cu adrenalină scazută şi serotonină scăzută.
Stres bun (eustres) – este un echilibru între provocări şi rutine, solicitări şi resurse, între efort şi recompense, iar adrenalina şi serotonina se află în echilibru dinamic.
A despărţi psihicul de corp şi a le trata separat, ca şi cum ar fi distincte unul de altul, este o modalitate nerealistă de a ne raporta la noi sau de a rezolva o problemă ce poartă eticheta sociala de “boală”, “infecţie”, “depresie” sau chiar “raceală”.
Cu toate acestea, cei mai mulţi tratăm propria minte ca fiind propriul nostru “duşman”, refuzând să “ascultăm” semnalele, nemulţumirile conştientizate sau nu. Iar când organismul începe a somatiza, dezvoltând diverse afecţiuni, ne năpustim asupra lui cu medicamente care, chiar dacă îşi fac efectul pentru moment, devin inutile în faţa recurenţei simptomatologice a diagnosticului. Iar ceea ce medicina numeste diagnostic nu este decât un semnal de alarmă al psihicului că undeva, ceva nu funcţionează.
S.O.S-urile sistemului nervos :
Bolile sunt primele mesaje că undeva, ceva, cedează presiunilor, nepuţintelor, problemelor de orice fel (deces, divorţ, somaj, separare de cuplu, abandon, lipsa înţelegerii şi iubirii, teama, supararea, grijile, dezamăgiri, neacceptarea propriilor defecte, subestimare, lipsa încrederii , lipsa stimei de sine), incapacitatea de a face faţă în cele mai multe situatii a problemelor cotidiene, lipsa bucuriei, lipsa apartenenţei la un grup social cu aceleaşi aspiraţii şi interese ca noi, nesiguranţă, incertitudine, lipsa perspectivei de bine, incapacitatea de a mai continua sau sentimentul de singurătate acută.
Somatizarile sunt reacţiile corpului, manifestările lui, ca un răspuns la neacceptarea, nerezolvarea problemelor reale de identitate, surmenaj, decompensarea sistemului nervos (al psihicului). Printre cele mai întâlnite psihosomatizări se numără astmul, cefaleea, enurezisul, ticurile, alergiile, gastrita, ulcerul, psoriazisul, dermatitele, lipotimiile, ameţelile, voma psihogenă, colonul iritabil, migrena, nevroza cardiacă, hipertensiunea, precum si infectia urinara. Corelaţia ce se stabileste nu este una simplă, adesea, ea fiind o relaţie simbolică între cauza declanşatoare şi simptomul organic.
Somatizarea este “răspunsul” organismului la disfuncţionalităţile survenite între sfera somatică (corp) şi cea psihică, “este actul de trecere de la suflet în trup”. Prin somatizare corpul nostru ne face atenţi cu privire la starea noastră psihică, emoţional ne anunţă existenţa unor tensiuni generate de conflicte interioare. Corpul nostru nu foloseşte cuvinte, el foloseşte semnele, discomfortul şi durerea. Expresii ca “mă simt frustrat”, “mă tem”, “sunt nervos” sunt înlocuite de stări de sufocare, palpitaţii, dureri de cap sau stomac. Stresul, supărarea, frustrarea, lipsa somnului şi oboseala, vor ţinti către acea parte mai sensnibilă din organismul nostru.
Patru paşi pentru identificarea stresului
Identificarea factorului de stres
Conştientizarea propriilor reacţii la stres (frustrare, somatizare, alergii, fugă, tulburări de memorie)
Dezvoltarea de căi a comunicării, a gestionării timpului, a gestionării sarcinilor
Stil de viaţă sănătos.
Beneficiile unei consilieri de management al stresului sunt:
– Vei fi capabil să utilizezi instrumente specifice pentru îmbunătăţirea planificării, organizării şi controlului activităţilor proprii
– Vei identifica soluţii pentru problemele şi provocările legate de timp cu care te confrunţi
– Vei îmbunătăţi modul de organizare personală, fixarea obiectivelor, prioritizare a activităţilor personale şi profesionale
– Vei descoperi sursa de stres din viaţa ta, conştientizând modul în care interactionăm cu stresul
– Vei invăţa aplicarea de tehnici privind controlul emoţiilor pentru păstrarea stării de sănătate emoţională, mentală şi fizică.
Psihoterapeut Dobrotă Laurenţiu
by Laurentiu Dobrota | May 10, 2018 | Blog, Povesti terapeutice
Este iarnă. Natura este îngheţată. La fel şi eu. Un mic râu îngheţat. Mă mişc încet sub podul format din gheaţă. Îmi este frică să mă arăt. Indiferent pe unde trec nu mă bucur că pot fi sursa de viaţă pentru tot ceea ce mă înconjoară, ci prefer să trec cu forţă, dărâmând pietre, săpând în rocă şi să mă ascund sub crusta de gheaţă. Timpul se scurge încet. În jurul meu natura începe să iasă la viaţă. Nu mă interesa. A început să se topească uşor gheaţa, să dispară. Îmi era frică. Cine sunt eu să mă vadă toată lumea? Curgând încet la vale observ un pâlc de copaci şi nişte flori albe sub formă de clopoţel. Oare cine sunt aceşti mici cocoşaţi răzleţi? Nu mai bine rămâneam inert şi înghetat? În timp ce îmi puneam aceste întrebări mă dezmorţeam şi încet cu multă precauţie, am început să mă uit în jurul meu. Începeam să văd multe lucruri frumoase pe albia râului. Natura înflorise, peştii se bucurau de soare, iar luncile îşi luau apa necesară vieţii. Doar eu eram gânditor. Nu-i suficient că văd şi dau celor din jurul meu? Mai este nevoie să şi simt? Credeam că doar atât este suficient ca să nu mai fiu îngheţat.
Fără să-mi dau seama a venit vara. Începuse o vară toridă. Iubeam vremea asta. Susurul apei era în armonie cu natura. Iubeam tot ce este viu, animalele veneau să-şi ostoiască setea, pământul îşi domolea arşiţa cu apa râului. În sfârşit puteam să dau şi să primesc fără să simt nevoia de recompensă şi datorie. Nu-mi mai era frică. Era prima dată când simţeam asta. Era ceva nou, interesant pe care puteam să-l simt,să-l palpez, fără frustrări, ci cu emoţia reîntâlnirii unui prieten vechi şi lăsat deoparte.
Toamna a venit peste mine cu o simfonie de culori. Totul era un zumzet, o forfotă. Venise momentul să culeg roadele.
Priveam în urmă şi trăiam fiecare moment al drumului sinuos pe care îl parcursesem. Oamenii puteau culege roadele pământului. Simţeam că făcusem multe în această perioadă de timp, că pot să mă arăt lumii aşa cum sunt cu bune şi rele, că pot fi util sau pot cere ajutor când am nevoie, că mă pot privi, să pot spune că sunt valoros şi mai cu seamă că pot trece la un alt ciclu de patru anotimpuri pentru că acum nu mai mă ascund, ci mă accept aşa cum sunt, ştiu cine sunt, ce pot, care-i valoarea şi utilitatea mea.
Psihoterapeut Dobrotă Laurenţiu
by Laurentiu Dobrota | May 9, 2018 | Blog, Povesti terapeutice
Povestea unui cactus
A fost odată ca niciodată un cactus mândru, fălos şi plin de el. Cactusul se considera un supravieţuitor doar pentru că cerea puţină apă dar nu conştientiza că avea nevoie de multă căldură, soare şi iubire.
În timp, din cauza vanităţii lui vecinii şi prietenii l-au părăsit. Rămăsese singur, mai ales că iubita lui se ofilise cu mult timp în urmă.
La un moment dat, într-un timp de reflectare îşi puse întrebarea: De ce eu? De nicăieri a venit un răspuns: De ce nu tu? Atunci a început să se gândească la viaţa lui de până în acel moment. Oare cu ce am greşit, pentru că eu sunt cel mai frumos şi mai deştept catus? Eu pot greşi? Am voie să sufăr? Să fiu trist? Să fiu singur? Cactuşii din jurul meu sunt răi şi nu mă apreciază la justa mea valoare.
După o vreme cactusul rămânâd singur, fiind trist, s-a gândit la o schimbare şi a început să viseze: seva lui a început să-i curgă prin vene, gustul fiind dulceag, spinii lui înţepători au devenit culcuşul pentru toate buburuzele, florile au ajuns ca nişte mâini care îmbrăţişau alţi cactuşi când aveau nevoie de protecţie. Când s-a trezit, dintr-o dată a simţit razele soarelui, buburuzele care stăteau pe el simţeau acele prietenoase neînţepându-le. Înfăţişarea cactusului începea încet, încet să se schimbe. Începea să devină mai înţelept, să înţeleagă şi să accepte plantele şi fiinţele din jurul lui.
Nu mică ia fost mirarea că învaţă multe despre el deşi tot timpul s-a lăudat că este perfect şi nu mai are nimic de descoperit. Inima împietrită se încălzea, începea să simtă, dar mai ales cactusul învăţa să asculte şi să accepte pe alţii în jurul lui.
Din acea zi cactusul a privit de jur împrejur şi a descoperit că nu mai era singur, că în tot acest timp toţi îi erau alături dar nu observase niciodată.
Încet acele cactusului au devenit moi lungi şi aurii ca razele soarelui arătând ca un bătrân cu plete şi barbă înţelept, zâmbitor ce se bucură de viaţă.
În sfârşit înflorise, de data asta fără efort, fără chin, ci pur şi simplu a venit timpul şi a accepat acest lucru ca fiind natural şi normal.
Şi am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea aşa .
Psihoterapeut Laurenţiu Dobrotă
by admin | Apr 20, 2018 | Blog, Psihoterapie individuala
Psihoterapia on-line se adresează îndeosebi personelor care trăiesc în alte ţări şi cărora le este mai confortabil să discute în limba maternă, dar şi clienţilor aflaţi temporar în alte oraşe sau ţări care sunt într-un proces terapeutic şi nu vor să întrerupă terapia.
În cadrul terapiei on-line se respectă aceleaşi condiţii ale cadrului terapeutic din cabinet: confidenţialitatea terapiei, acceptare pozitivă necondiţionată, empatie.
Programarea unei sedinţe de terapie on-line se face în modul următor:
1.Programarea va fi făcută pe e-mail laurrentiudobrota@yahoo.com
2. În e-mail clientul va prezenta situaţia/ problema cu care se confruntă. Eu vă voi răspunde în 24 de ore pentru stabilirea unei întâlniri pe Skype sau Facebook. În e-mailul trimis de către client se va scrie şi contul de Skype sau Facebook.
3. Acest serviciu se adresează persoanelor peste 18 ani, persoanele sub 18 ani având nevoie de procură din partea părinţilor sau a unui tutore şi se defăşoară în baza unui contract semnat între psihoterapeut şi client. Durata unei şedinţe este de 50 de minute.
4. Datele şi informaţiile din şedinţele de terapie sunt confidenţiale şi nu vor fi făcute înregistrări audio sau video.
Ce presupune o şedinţă de psihoterapie on-line:
– o legătură bună de internet
– o cameră web
– un cont Skype sau Facebook
Psihoterapeut Laurenţiu Dobrotă
Comentarii recente